Buongiorno, Italia! - George Apostu

Cand i-am cunoscut mai bine pe italieni am inteles sensul profetic al cugetarii lui Cicero: Sunt demni de prietenia noastra cei care poarta in ei germenul de a se face iubiti. Italia a avut si a purtat pana in zilele noastre acest germene. Judecarea superficiala a unui popor este o mare nedreptate. Pentru romani, Italia si Roma nu sunt repere sentimentale, ci fundamentale ale genezei lor. Ca si francezii, spaniolii, portughezii sau italienii, romanii stiu ca destinul lor a fost determinat de ivirea si existenta Romei, de puterea si de cuceririle Imperiului Roman. Romanii nu sunt legati de o Italie imaginara sau ideala, ci de una istorica si culturala. O sustin elocvent atat izvoarele de pe teritoriul Romaniei, cat si unele marturii, opere monumentale antice pastrate in chiar inima Romei: Columna lui Traian, statuile de daci din muzeele Vaticanului, cele de pe tampla Arcului lui Constantin, cele din Piazza del Popolo si de la Palatul Conservatorilor aflat pe Campidoglio, colina istorica pe care a fost fondata Cetatea eterna. Sentimentul fraternitatii noastre cu italienii il confirma uimitoarele asemanari de limba care il fac pe romanul ajuns in tara lui Dante sa descopere ca inteleg taliana fara prea mare dificultate. Exista o Roma a regilor, a cezarilor, a imparatilor, a plebeilor insurgenti, a crestinilor martirizati. Exista o Roma stapana a Mediteranei si a lumii de pe tarmurile ei de unde a iradiat puterea, sau a declansat razboaiele cuceritoare, de unde s-a decretat Pax romana. In vremea cand Traian a cucerit Dacia, Roma era cea mai mare asezare a Antichitatii. Roma a fost limanul spre care au pornit apostolii Petru si Pavel, martirizati in vremea lui Nero pentru credinta lor in Christos. Roma a ajuns pentru atatia crestini Golgota suferintei. Exista si o Roma a luminii, o fascinanta Roma a Renasterii, opera a unor artisti geniali, unii veniti din Toscana si Umbria, cum este cazul lui Fra Angelico, Botticelli, Rafael, Michelangelo. Ei au fost adusi la indemnul unor minti luminate, ca papii Nicolae al V-lea, Grigore al XIII-lea, Sixtus al V-lea, Iuliu al II-lea, pentru a ridica o cetate infloritoare, care sa adaposteasca si sa fie demna de Biserica lumii. Ei au reconstruit Cetatea eterna, redandu-i aura din Antichitate.