eBook Visul care ma va ucide - Carmen Duvalma

De multa vreme nu am mai citit un manuscris atat de tulburator precum Visul care ma va ucide semnat de Carmen Duvalma din Targoviste... Cele zece poeme care il alcatuiesc poarta un epigraf programatic din Novalis (''Visul ne arata in chip ciudat usurinta cu care sufletul nostru patrunde in orice obiect si se transforma in orice obiect. Nu cumva este si dincolo o moarte, al carei rezultat este nasterea pe pamant?'') si reiau toate in tehnica muzicala, repetitiva, si dezvolta aceeasi obsesiva incercare de anamneza mantuitoare... Onirica si halucinanta, somptuoasa, grava si solemna, de o mare forta evocatoare, cartea semnata de Carmen Duvalma, savant orchestrata, se citeste ca un singur poem, exact cum ai asculta o piesa muzicala, iar efectul lecturii este aidoma efectului muzicii: un vartej magic ravasitor care iti inalta sufletul deasupra iluziei mundane... Cartea aceasta mi l-a reamintit pe genialul Petru Arustei si de asemenea m-a facut sa ma gandesc la Ioana Balan din zilele ei bune, cu capodopera ei, ''Despicaturi'', carte inedita si in ziua de azi. Autoare si a altor carti de poezie si de proza, Carmen Duvalma se va impune categoric in literatura romana ca un mare talent si credem ca este o onoare pentru orice editor sa-i tipareasca manuscrisele care asteapta cam de multisor sa iasa la lumina. Ma bucur ca am citit cu un ceas mai devreme decat altii aceasta carte extraordinara. - Cezar Ivanescu Referinte critice: Carmen Duvalma scrie o poezie decisa, ferma, de sorginte expresionista. ''Sa treci peste propriul cadavru'', pare sa fie incercarea continua a acestei lirici cu unele radacini in Gottfried Benn, personalista si dura, neconcesiva si parca fara a dori ''sa placa''. Vad in Carmen Duvalma una dintre cele mai promitatoare semnaturi ale poeziei care debuteaza acum. - Ion Stratan, in Contrapunct, nr.26, 28 iunie 1991, p.9. Solemnitatea romantica a versurilor lui Carmen Duvalma e numai aparenta, caci, dincolo de patetismul stilizat, se ghiceste un frison melancolic, care e al fiintei insingurate in propria-i luciditate. Cu mici, foarte mici exceptii, poezia lui Carmen Duvalma promite o evolutie spectaculoasa. - Radu G. Teposu, Cea mai tanara generatie, in Cuvantul, nr.11, noiembrie 1996, p.14. Onirica si halucinanta, somptuoasa, grava si solemna, de o mare forta evocatoare, cartea semnata de Carmen Duvalma, savant orchestrata, se citeste ca un singur poem, exact cum ai asculta o piesa muzicala, iar efectul lecturii este aidoma efectului muzicii: un vartej magic ravasitor care iti inalta sufletul deasupra iluziei mundane... - Cezar Ivanescu, prefata volumului Visul care ma va ucide,Editura Vinea, 2008. Volumul de acum, prin care Carmen Duvalma debuteaza editorial, este insotit de un scurt dar patrunzator cuvant-inainte al regretatului poet Cezar Ivanescu. Se intelege din textul sau ca autoarea are in sertar si alte carti de poezie si proza. In orice caz, avand in vedere ca Radu G. Teposu vorbeste despre ea in 1996, cea de fata este scrisa cu peste doisprezece ani in urma. Situatia n-o defavorizeaza, deoarece Carmen Duvalma scrie o poezie nedatata, de aspect metafizic, transpus intr-o retorica de un patetism bine strunit, solemna si chiar hieratica. Dar care nu este expresia unei reactii polemice fata de ceea ce se scrie la noi in ultima vreme. Alcatuita din zece texte, cartea este, cum observa si Cezar Ivanescu, un singur poem, alcatuit intr-o tehnica muzicala, gratie unui principiu concentric, al reluarilor si laitmotivelor. Tinuta livresca este evidenta, ca si o anume strategie a reduplicarii fragmentelor esentiale, de la primul la ultimul text. - Tudor Cristea, O cercetare critica asupra poeziei romane de azi pe maine. 4.Ipostazele melancoliei, in Litere, nr.99-100, iunie-iulie 2008, pp.10-11.