Hartuirea in spatiul public in Romania - Simona-Maria Chirciu

Hartuirea in spatiul public in Romania: abordari teoretice si politice. De la invizibilitatea fenomenului, la politici publice \n \n Hartuirea stradala este una dintre cele mai frecvente forme ale violentei de gen. Ca sa o combatem, e nevoie de cel putin doua lucruri: \n - sa intelegem ca are inegalitatea atat drept cauza, cat si drept efect; \n - sa construim aliante intre activismul ONG, educatia la toate nivelele si autoritati. \n Niciunii dintre acesti actori nu pot rezolva problema lucrand in tabere izolate, trebuie sa devenim mai buni la cooperare. Iar asta presupune sa ne tratam de la egal la egal. Iata cum se inchide cercul: ca sa depasim tendinta de a intretine inegalitati, o idee buna e sa incepem cu noi insine. - Camelia Proca, Directoare Asociatia A.L.E.G. Ca reporter ma uit la munca Simonei din doua perspective - cea academica pe baza careia jurnalismul nostru capata nuante si profunzime multumita ei si cea umana, de personaj pe care ar trebui sa-l cunoasca si sa-l consulte cat mai multi dintre cei care sunt platiti sa construiasca si sa apere egalitatea de gen in Romania. Simona a fost prima specialista spre care m-am dus cand am decis sa scriu despre hartuire stradala si s-a intalnit cu mine in plina pandemie ca sa-mi povesteasca despre sutele de interviuri si chestionare aplicate, despre pasii care au dus la modificarea legislatiei in domeniu si despre cate lucruri vede inca lipsind din peisaj. Lucrarea Simonei da voce fricilor cu care crestem si care ne conditioneaza, cauta sa inteleaga fenomenul si din perspectiva barbatilor si sprijina totul pe un esantion cuprinzator. - Ana Maria Ciobanu, reporter DoR Vad si acum scena: mama, in bucatarie, incercand sa scape. Apoi, tata, din nou baut, tinand-o pe Madlena lui in brate, cum tii o femeie cand o treci pragul casei. Doar ca el o tinea atarnata in afara ferestrei de la etajul al zecelea in care locuiam. Si ma intreba: Bombix, o arunc? Mama n-a vrut sa plecam de acasa. Ma uit la Ioana, sora mea, care a gasit cu greu in ea puterea sa iasa dintr-o relatie toxica si sa creasca singura un copil. Si e fericita. Si ma uit la Andreea, fiica mea, azi, o tanara de aproape 19 ani, independenta, curajoasa, puternica. Un drum care a durat trei generatii. Un drum blocat de o societate patriarhala, in care femeia nu e om. E nevoie, iata, de generatii intregi, pentru schimbare. O schimbare pe care trebuie sa o facem in primul rand noi, barbatii. - Dragos Patraru, jurnalist Starea natiei