Noaptea de foc

La varsta de douazeci si opt de ani, eric-Emmanuel Schmitt face o calatorie in Sahara impreuna cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu despre marele mistic Charles de Foucauld. In timpul expeditiei, se rataceste de grupul de excursionisti si de ghidul tuareg si ramane, pentru o noapte, singur in imensitatea muntelui Hoggar. Desi lipsit de mancare si de apa, in frigul noptii desertice, nu se teme, ci simte cum se desteapta in el o forta arzatoare care-i da increderea ca nu e totul pierdut si puterea sa se intoarca nevatamat, dupa un urcus ca o cursa a supravietuirii, in acelasi timp real si simbolic. Astfel, occidentalul, intelectualul, filozoful rationalist convins ca oamenii sunt doar praf de stele in mijlocul universului infinit isi vede zdruncinate toate certitudinile: de ce sa nu dea focului pe care l-a trait ca pe o imensa impacare, libertate si bucurie salvatoare numele de Dumnezeu? Este pentru prima oara cand eric-Emmanuel Schmitt scrie despre acest episod din viata lui - asemanator cu noaptea mistica a lui Pascal -, dezvaluind, de-a lungul unei fascinante calatorii interioare, experienta miraculoasa care l-a schimbat definitiv atat ca om, cat si ca scriitor. O calatorie initiatica pe care-o putem regasi in fiecare dintre noi.