Preotii in literatura romana | Ion Buzasi, Daniel Campeanu

Preotul, ca si invatatorul – „luminile satului de odinioara” –, a fost complex portretizat osciland intre poluri opuse – icoana (un sfant) – sau caricatura (portret puternic sarjat, cu accente pamfletare).Prin puterea Cuvantului sau, preotul e s t e un apostol, un profet. Asa il vede Octavian Goga, de aceea el este vrednic de „hirotonirea cu harul cerurilor”: „Cuvine-se hirotonirea/ Cu harul cerurilor tie,/ Drept vestitorule apostol/ Al unei vremi ce va sa vie”.Preotul este un luminator al satului, asa l-au vazut cei mai multi dintre scriitorii nostri. Mai mult decat invatatorul, preotul are menirea sa ridice omul la demnitatea cartii si, prin ea, la demnitatea umana. Iata elogiul parintelui Ioan, de care-si aminteste, cu recunostinta, Creanga. Ca luminator al satului, asa cum vedem in scrierile lui Sincai sau Agarbiceanu, preotul se va lupta sa combata „superstitiile norodului”, aducatoare de mari pagube sufletesti, iar autorul Arhanghelilor ii va indemna sa participe la sezatorile Astrei, unde vor afla o seama de cunostinte folositoare.„Preotul ardelean de odinioara” este evocat de Agarbiceanu cu dar de povestitor ce reinvie vremuri de demult: un slujitor al altarului, care nu se deosebea prea mult de credinciosii sai, tare-n credinta invatata in casa parinteasca, rostind predici asemanatoare „cazaniilor” din vechea literatura bisericeasca.Ion BUZASI