România în Primul Război Mondial. Neutralitatea 1914–1916

În cei doi ani cât România s-a aflat în afara conflictului s-au conturat două mari proiecte. Primul, majoritar la nivelul clasei politice și al opiniei publice și cu o componentă francofilă importantă, preconiza reunirea provinciilor românești aflate în componența Austro-Ungariei și intrarea în acțiune alături de Antanta. Al doilea argumenta pe larg necesitatea păstrării alianței cu Puterile Centrale și recuperarea Basarabiei, răpită de Imperiul Rus în anul 1812, marele vecin de la răsărit fiind considerat principala amenințare la adresa existenței statului român. Ambele aveau în vedere interesul național, dar perspectivele și modalitățile de înfăptuire erau diferite. Prinsă între cele două mari coaliții beligerante, suportând presiuni de o parte și de alta, România se afla în cea mai ingrată situație posibilă. Mulți contemporani erau conștienți că se impunea o alegere. România a fost intens curtată de ambele tabere beligerante, fiecare venind cu argumente de natură militară, economică etc. Prin urmare, clasa politică românească s-a aflat în perioada neutralității sub un permanent asediu diplomatic al Vienei, Berlinului, Petrogradului, Parisului și Londrei.