Sa nu apuna soarele peste minia noastra | Andrada Ilisan

„Sa nu apuna soarele peste minia noastra” e o carte despre trei lucruri: despre Dumnezeu, psihicul omului si nadejdea care se instaleaza intre. Cu cit ma gindesc mai mult, cu atit devin mai convinsa ca cea mai mare napasta care paste psihicul e descurajarea. Seninatatii nu ii trebuie psihic. Psihicul e apanajul apatiei, indispozitiei, disforiei, tulburarii, agoniei. Oamenii senini nu sint fiinte psihologice. Numai individul indispus e psihologic, numai lui ii trebuie ceva cu care sa isi palpeze starea proasta. Si atunci provocarea psihologului clinicianului si a cartii sale este izoleze acest psihic, sa il palpeze si apoi sa il redea, pe verticala, nadejdii.”„Viata noastra psihica prinde contur cind e tulburata. Seninatatii nu ii trebuie psihic. Psihicul e apanajul apatiei, indispozitiei, disforiei, tulburarii, agoniei. Oamenii senini nu sint fiinte psihologice. Numai individul indispus e psihologic, numai lui ii trebuie ceva cu care sa isi palpeze starea proasta. Regimul psihic e regimul provizoratului si al subitului, The Dreadful and The Sudden, cum il numeste L. Binswanger in Being-in-the-world. Starea de bine nu dureaza. De vreme ce starea de bine nu dureaza, pare ca starea de rau persista la nesfirsit. De aici concluzia invariabila a celui care se simte rau: „M-am saturat”, „Nu mai pot”, „Ceva nu e bine”, „Mi-e groaza sa ies din casa”. Prezentul constituie o permanenta criza. Frica, nemultumire, nervi, draci, neincredere, suspiciuni, obsesii, hau, vid, abandon, parasire. Vine trigger-ul si ma rastoarna iar si iar. De ce ma rastoarna? Fiindca nu am cu ce sa ma reglez. Cu ce se regleaza omul? Omul se regleaza cu realitate. Mai cu seama, cu increderea in realitate. Cind nu poate crede, mintea se descurajeaza si recurge la credinte false. Cind omul este cuprins de deznadejde crede ceva teribil: crede ca mintea lui e toata realitatea, ca nu mai exista altceva dincolo de ceea ce ii dicteaza si ii arata lui gindurile si atunci rosteste disperat ca Evgheni din Diavolul lui Tolstoi: „Scapa-ma de mine insumi.”